Enciclopedia universală

Antonescu, Teohari

Antonescu, Teohari - (n. 1 septembrie 1866, Bucuresti - d. 11 ianuarie 1910, Iasi) publicist. Elev al lui Al. I. Odobescu la Facultatea de Litere din Bucuresti, a studiat apoi la Paris, Berlin, Heidelberg, Atena, specializandu-se in arheologie. Printre primii specialisti romani in epigrafie greaca si latina. Membru al Societatii Junimea si al Comitetului de redactie al Convorbirilor literare". A publicat eseuri aflate la limita dintre arheologie si literatura: Lumi uitate, 1901. Chiar studiile de specialitate poarta amprenta cautarii sufletului neamului", a identitatii spiritului romanesc, venit din trecutul imemorial: Cultul cabirilor in Dacia, 1889; Dacia, patria primitiva a popoarelor ariene, 1897. Nutreste convingerea ca momentul formarii popoarelor este si cel mai favorabil definirii identitatii, specificului lor: Filozofia Upanisadelor, Budismul si Nirvana s.a. Daca prin aceste preocupari le continua pe ale lui Eminescu, prin chestiunile de mitologie si lingvistica comparata il anunta pe Vasile Parvan, Mircea Eliade.