Enciclopedia universală

Barbu, Ion

Barbu, Ion - (n. 19 martie 1895, Campulung, jud. Arges - d. 11 august 1961, Bucuresti; nume la nastere Dan Barbilian) matematician si poet. S-a inscris la Facultatea de Matematica din Bucuresti, pe care a intrerupt-o din cauza razboiului. Si-a luat licenta in 1921 si a plecat la Gotingen, Germania, pentru doctorat. A audiat cursurile lui Hilbert, dar, atras de literatura, s-a stabilit la Tubingen, unde studia prietenul sau Tudor Vianu, apoi la Berlin. Debutase ca poet in 1918 in Literatorul lui Alexandru Macedonski. Din 1924 a fost profesor de matematica la Giurgiude unde era Vianu, al carui tata, medic, l-a si gazduit si la Bucuresti. Si-a trecut doctoratul in 1929 cu Gh. Titeica (teza Reprezentari canonice ale adunarii functiilor ipereliptice) , fiind profesor la Caterdra de Geometrie a Facultatii de matematica de la Universitatea Bucuresti. Camatematician s- a ocupat de fundamentarea axiomatica a geometriei (spatiile Barbilian) . A publicat poezie la Contemporanul, Revista noua, Viata literara, Cetatea literara s.a. A semnat articole critice la Ideea europeana, Vremea s.a. Destinul poetic, pornit dintr-un orgoliu de adolescent - un pariu cu Tudor Vianu - s-a implinit prin poeme unde parnasianismul si balcanismul se sublimeaza intr-un mod original: Dupa melci, 1921; ciclul Isarlak, volumul Joc secund, 1930, Premiul Academiei Romane, aflat sub semnul lui Mallarme si Paul Valery (teoria poeziei pure) .