Boala a lui Chagas - Boala parazitara acuta sau cronica cauzata de protozoarul Trypanosoma cruzi. Boala lui Chagas este transmisa prin dejectiile cu tria-tome (gen de plosnita) hematofage si se contracteaza pe cale cutanata sau prin mucoasa. Aceasta parazitoza grava se intalneste in stare endemica in America Centrala si in nord-estul Braziliei; mai multe milioane de persoane sunt afectate de aceasta boala. Forma acuta, care dureaza mai multe zile si poate fi mortala, corespunde prezentei parazitilor in sange. Ea este caracterizata printr-o febra neregulata. In forma cronica, o reactie autoimuna a organismului distruge pe de o parte celulele ganglionare ale plexurilor mienterice (plexul Auerbach) al esofagului si colonului, pe de alta parte tesutul miocardic. Aceste leziuni se traduc printr-o disfunctie a sfincterelor esofagiene si prin hipertrofia unor organe (tiroida, ficat, splina, intestin). Atingerea miocardului poate sfarsi printr-o insuficienta cardiaca grava. Tratamentul se limiteaza la tratarea simptomatica a diferitelor manifestari.
Enciclopedia universală: articole și definiții cu litera B

