Enciclopedia universală

Boala lui Meniere

Boala lui Meniere - Afectiune a urechii interne care se manifesta printr-un ansamblu de tulburari cuprinzand vertije, o scadere a auzului si zbarnaituri in urechi. Boala lui Meniere afecteaza urechea interna, responsabila de auz si de echilibru. In generai, ea nu afecteaza decat o ureche, dar poate fi si bilaterala. Boala survine, in crize, la persoanele de varste cuprinse intre 20 si 50 de ani. Cauza precisa a bolii lui Meniere nu e. ste cunoscuta. Cu 30 minute pana la o ora inaintea crizei, semne vestitoare, ca o senzatie de ureche plina, permit subiectului sa opresca orice activitate care poate deveni periculoasa pe timpul crizei. Acesta are impresia ca se invarteste sau ca totul se invarteste in jurul lui: el trebuie sa se aseze la orizontala. Acestui vertij i se asociaza transpiratii, o stare de rau, greturi si varsaturi, dureri de cap si o senzatie de bazaituri in ureche. Acuitatea auditiva scade, mai ales cea pentru frecventele grave. Criza dureaza mai multe ore si epuizeaza subiectul bolnav. Frecventa acestor crize este imprevizibila. Dupa 10-15 ani, crizele de vertij se estompeaza, dar functia auditiva este atunci foarte alterata. In timpul crizeilor, subiectul trebuie sa stea in repaus. Tratamentul de fond este permanent si face apel la mai multe mijloace: o viata echilibrata este recomandata, precum si respectarea unui regim alimentar sarac in sare si excluderea tutunului si alcoolului. Medicamentele prescrise sunt: anxiolitice, diuretice, antihistaminice si antivertiginoase. Uneori, subiectul este indemnat sa urmeze o psihoterapie antidepresiva. In caz de esec al tratamentului medical si in fata formelor deosebit de invalidante ale bolii lui Meniere, au fost propuse tratamente chirurgicale.