Broasca testoasa - este unul dintre cele mai vechi animale de pe pamant: exista cu mult inaintea dinozaurilor! Carapacea sa, alcatuita din placi osoase, este foarte solida si ii serveste drept adapost. Cand este amenintata, ea poate sa se retraga in carapace aproape cu totul. Carapacea este, in acelasi timp, foarte grea si o impiedica sa se deplaseze repede. Broasca testoasa gigant se intalneste numai in arhipelagul Seychelles, in insulele Aldabra si in insulele Galapagos. Broastele testoase de uscat se deosebesc usor de rudele lor acvatice: carapacea le este bombata si membrele sunt groase, nepalmate si inarmate cu gheare. Broasca testoasa nu are dinti, ci un cioc taios. Cu acest cioc ea culege si rupe in bucati plantele si fructele cu care se hraneste. In perioada de reproducere femela sapa o gaura in care isi depune ouale si apoi pleaca. Adulta, broasca testoasa poate atinge o lungime de 1,2 metri si o greutate mai mare de 220 kg! Este si campioana longevitatii: poate trai mai mult de 150 de ani!
Enciclopedia universală: articole și definiții cu litera B

