Ciuperci - Organisme vii ce poseda un nucleu celular tipic. Lipsite de clorofila, ele traiesc pe seama materiilor organice (fie saprofite pe materialele inerte, fie parazite la om, animale si plante). Ele se hranesc prin absorbtia realizata de-a curmezisul peretelui celular. Unele ciuperci sunt utile si joaca un rol in industriile de fermentatie (bere, vin, paine), in prepararea branzeturilor, in procesarea de enzime etc. In domeniul medical, interesul lor rezida in prepararea de antibiotice, de estrogeni, de anabolizante. Alte ciuperci sunt vatamatoare, paraziteaza plantele, altereaza alimentele dupa recoltare, deterioreaza materialele. O serie de ciuperci, care cresc spontan in natura sau care sunt cultivate, constituie excelente materii comestibile; continand pana la 90% apa, ele sunt concomitent bogate in glucide, in proteine, in saruri minerale si in vitamine. Altele sunt otravitoare si provoaca intoxicatii grave, uneori mortale. Unele specii, continand psilocibina, au proprietati halucinogene. Ciupercile sunt implicate in trei tipuri de boala: micoze (infectia unui tesut viu), alergii (reactia unui individ legata de inhalarea sporilor la contactul cu o ciuperca), mico-toxicozele (intoxicatii rezultand din ingerarea metabolitilor fungici toxici). Intoxicatiile alimentare cauzate de ciuperci. In caz de ingerare a unor ciuperci otravitoare, intoxicatia se poate manifesta imediat sau dupa o perioada de incubatie variabila, dupa tipul de ciuperca ingerata. Se deosebesc diferite tipuri de intoxicatie dupa toxina responsabila si dupa efectul pe care il produce. Pentru a evita orice otravire cu ciuperci, este indispensabil sa se invete identificarea prin caracterele lor a speciilor periculoase si sa se interzica sistematic consumarea oricarui exemplar a carui identificare este indoielnica. In fata unei intoxicatii, se impune alertarea centrului de specialitate cel mai apropiat cu scopul sa se administreze tratamentul adecvat: spalaturi stomacale, tratarea hepatitei sau a nefritei, reechilibrarea ionica a sangelui etc.
Enciclopedia universală: articole și definiții cu litera C

