Comedon - Leziune elementara a foliculului pilo-sebaceu caracteristica acneei. Un comedon rezulta din obstructia canalului unui folicul pilosebaceu, care poarta un fir de par si care dreneaza sebumul, secretia glandei sebacee. Atunci se formeaza un dop de keratina (proteina a epidermului) si de sebum, care dilata glanda subiacenta. Comedoanele sunt amplasate mai ales pe frunte, pe nas, pe obraji, pe spate si pe piept. Aparitia lor este favorizata de caldura umeda, de o configuratie stramta a canalelor care dreneaza secretiile sebacee, de ciclul menstrual, de anumite materii grase. Se pot deosebi comedoanele inchise sau punctele albe, microchisturi albicioase, si comedoanele deschise sau punctele negre, care formeaza mici noduli ce au deasupra un orificiu negru si dilatat; continutul lui este o materie alba si densa. Scoaterea manuala a comedoanelor fara asepsie prealabila este nerecomandabila, deoarece ea poate provoca o infectie a foliculului. Este recomandabil sa se spele pielea cu grija folosind un sapun nealcalin si sa se faca un tratment local sau general activ fata de hiperkeratoza, in particular cu retinoide.
Enciclopedia universală: articole și definiții cu litera C

