Enciclopedia universală

Ghica, Ion

Ghica, Ion - (n. 12 august 1816, Bucuresti - d. 22 aprilie 1897, Ghergani, Dambovita) scriitor. Din familia Ion Campineanu, pasoptistul, dupa mama. A invatat limba romana (limba materna fiind greaca) dupa lucrarile lui Ion Heliade Radulescu. Dupa Colegiul Sf. Sava pleaca la Paris si face inginerie (specialist in mine) , audiind si alte cursuri la Conservatorul de Arte si meserii. Pozitivist in materie de stiinte si filosofie. Pasoptist, prieten cu Balcescu, adversar al lui Heliade Radulescu. I-a audiat pe Jules Michelet, Edgar Quinet, Adam Mieckiewicz, Ch. Founer. A fost profesor la Academia Mihaileana (de geometrie descriptiva, geologie, mineralogie) . A elaborat un proiect de reforma a invatamantului incepand de la sate. A fost agentul Guvernului Provizoriu Revolutionar (la 1848) la Constantinopol si guvernator al insulei Samos din arhipelagul grecesc. Intors in tara in 1858, a fost ministru de interne si prim ministru si a participat la coalitia care 1-a detronat pe AU. Cuza. Membru al Societatii Academice Romane (1874) , de mai multe ori presedinte al Academiei, (1876-1878; 1879-1882; 1884-1887; 1890-1893; 1894-1895) , ambasador la Londra (1881) . A scris la indemnul lui VasileAlecsandri si s-a remarcat in stilul epistolar. Lucrari: Omul fizic si intelectual, 1866; Convorbiri economice, 1869; Pamantul si omul, 1884; Scrisori catre Vasile Alecsandri, 1887; Amintiri din pribegia dupa 1848, 1889.