Hemoptizie - Eliminare pe gura de sange provenind din aparatul respirator. O hemoptizie este consecutiva rupturii unui vas sangvin la un nivel oarecare al arborelui respirator. Ea nu trebuie sa fie confundata cu o hematemeza (vomare de sange provenind din leziuni ale aparatului digestiv), nici cu prezenta sangelui in gura rezultata dintr-o sangerare la nivelul nasului (epistaxis). O hemoptizie este de cele mai multe ori consecutiva unei bronsite cronice care s-a infectat, unei tuberculoze pulmonare vechi sau recente, unei dilatatii a bronhiilor, unei embolii pulmonare sau unui cancer al bronhiilor. Oricare ar fi cantitatea de sange scuipata, hemoptizia este un semn de alarma important si trebuie intotdeauna sa duca la o consultatie medicala, chiar la o spitalizare imediata. Cauza hemoptiziei este cea care trebuie tratata cu prioritate. Odihna, medicamentele antihemoragice si anxioliticele sunt, in general, eficace. Daca hemoptizia este abundenta sau persistenta, se poate dovedi necesara o embolizare arteriala bronsica. Ea consta in obliterarea arterei bronsice cu ajutorul unor particule injectate sub control radiologie. O interventie chirurgicala, in caz de sangerare rebela si localizata, poate sa fie indicata in rare cazuri.
Enciclopedia universală: articole și definiții cu litera H

