Nervul pneumogastric (X) - Nervul pneumogastic, sau nervul vag, este cel mai lung dintre nervii cranieni. El porneste din bulbul rahidian (parte a trunchiului cerebral) si inerveaza, prin fibrele sale voluntare, o parte a valului palatin si faringele, si, prin fibrele sale vegetative, traheea, plamanii, esofagul, inima, ficatul si o mare parte a aparatului digestiv. Este nervul principal al partii parasimpatice a sistemului nervos vegetativ care comanda viscerele. Acest nerv, concomitent senzitiv si motor, este capabil sa elibereze acetilcolina, care provoaca o contractie a bronhiilor sau o incetinire a batailor inimii. El poate, de asemenea, sa creasca secretiile gastrice si pancreatice, poate actiona asupra veziculei biliare, poate controla variatiile vocii, poate interveni in deglutitie (el asigura in parte motricitatea faringelui si a valului palatin), in tuse, in stranut si in peristaltism (miscarile organelor cavitare, in particular cele ale intestinului). Nervul spinal (XI) - nerv motor are doua radacini, una in encefal, cealalta in maduva spinarii. El inerveaza, pentru partea sa craniana, muschii valului palatin si ai laringelui (nervul laringean) si, pentru partea sa spinala, muschii scheletului: muschiul sternocleido-mastoidian (de o parte si alta a gatului) si trapezul (in spatele gatului si al umarului), care iau parte la miscarile capului si gatului. Nervul trigemen (V) - nerv motor este si senzitiv si se ramifica in trei ramuri distincte: nervul oftalmic, nervul maxilar superior si nervul maxilar inferior. Ca nerv motor, el controleaza muschii masticatiei si administreaza productia de saliva si de lacrimi. Ca nerv senzitiv, el asigura sensibilitatea pentru aproape intreaga piele a fetei si capului, a dintilor, a cavitatii bucale, a pleoapei superioare, a sinusurilor si a celor doua treimi anterioare ale limbii. In cursul nevralgiei faciale, se observa crize foarte scurte si foarte intense de dureri care iradiaza in regiunea acestui nerv.
Enciclopedia universală: articole și definiții cu litera N

