Enciclopedia universală

Os

Os - Structura rigida, puternic mineralizata, constituind scheletul omului si vertebratelor. In afara rolului sau de sustinere, osul reprezinta principala rezerva de calciu a organismului, element al carui nivel constant in sange este indispensabil pentru numeroase functii fiziologice. Dupa forma lor se deosebesc oasele plate (osul boitei craniene, coastele, omoplatii, sternul), oasele scurte (oasele carpului sau ale tarsului, vertebrele) si oasele lungi (femurul, tibia, peroneul, humc-rusul, cubitusul, radiusul). Oasele lungi prezinta o parte medie, diafiza, si doua extremitati, epifizele, imbracate in cartilagiu, formand suprafetele articulare. Intre diafiza si epifiza, diametrul osos creste treptat: aceasta zona de tranzitie este numita metafiza. Cartilagiul de conjugare, situat intre metafiza si epifiza, materializeaza zona de crestere in lungime a oaselor lungi; el nu exista decat la copil. Osul este un tesut conjunctiv de sustinere, cu structura lamelara. Suprafata sa este acoperita de periost, membrana conjunctiva care permite cresterea osoasa in grosime si fabricarea calusului in caz de fractura. Dedesubt se gaseste o lama de os dens, deosebit de rezistent, asemanator fildesului: osul cortical sau osul compact. Sub aceasta lama, se paote gasi un os mai putin dens: acesta este osul spongios sau osul trabecular; el contine maduva osoasa rosie, care fabrica celulele sangvine (globule rosii, globule albe si plachete). Tesutul osos este constituit dintr-o trama proteica, zona osteoida, compusa, in principal, din colagen, dintr-o fractiune minerala constituita din calciu si fosfor si din trei familii de celule: osteoblastele si osteocitcle, carc elaboreaza matricea osoasa; osteoclastele, care o distrug.