Enciclopedia universală

Rebreanu, Liviu

Rebreanu, Liviu - (n. 27 noiembrie 1885, Tirlisiua, jud. Cluj - d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, jud. Arges) - prozator. A absolvit Scoala de honvezi din Sopron (Ungaria) si Academia Militara Ludoviceum din Budapesta. Intrat in conflict cu autoritatile maghiare si arestat, fuge la Bucuresti, unde desfasoara o bogata activitate jurnalistica. A fost presedinte al Societatii Scriitorilor Romani (17.VI.1925- 1.I.1926; 1.I.1926-31.XII.1926; 1.I.1927-25.II.1928; 25.II.1928-3.II.1929; 3.II.1929-2.II.1930; 2.II.1930-2.III. 1931; 2.III.1931-21.II.1932) , membru al PEN Clubului (1933) , al Academiei (1939) , director al Teatrului National din Bucuresti. A frecventat cenaclul Sburatorul. Prin problematica abordata, este unul dintre cei mai solizi romancieri romani: Ion, Premiul Academiei, 1920; Padurea spanzuratilor, Marele Premiu al romanului acordat de Societatea Scriitorilor, 1922; Craisorul, Premiul National pentru proza, 1929; Rascoala, 1932; Gorila, 1938; Amandoi, 1940. A mai scris piese de teatru: Plicul, 1923; Apostolii, 1926 si a facut traduceri. Este tradus in peste douazeci de limbi straine.