Enciclopedia universală

Vorbirea directa si indirecta

Vorbirea directa si indirecta - Sunt cele doua procedee prin care se redau, oral sau in scris, spusele unei persoane. Atribuirea acestor spuse unui locutor se face printr-un verb al spunerii (verba dicendi) sau al declaratiei (verba declarandii). Vorbirea directa se recunoaste in scris dupa semnele de punctuatie (",:,--). In exprimarea orala, dupa verbul de declaratie se face o pauza urmata de schimbarea intonatiei. In scris, verbul declaratiei poate fi asezat inaintea, in interiorul sau la sfarsitul comunicarii. El poate fi neutru (a spune, a zice), dar poate adauga informatii despre felul in care enunturile sunt sustinute (sopteste, striga, se rasteste) sau sunt gandite (considera, crede, presupune) sau despre felul in care sunt formulate judecatile (pretinde, isi imagineaza). Enunturile din vorbirea directa pastreaza indiciile de persoana, loc si timp verbal care arata cine vorbeste, cui si cand ii vorbeste. Propozitiile sau frazele pot fi: afirmative sau negative, interogative, imperative sau exclamative. Vorbirea indirecta suprima semnele de punctuatie si marcile specifice adresarii (apelative, interjectii) sau expresivitatii (interogatii, exclamatii) si este introdusa de un verb al declaratiei care poate fi urmat de: o subordonata completiva (el raspunde ca