Enciclopedia universala

articole cu litera S - pagina 176

Starcul cenusiu (Ardea cinerea) - enciclopedia universala

Starcul cenusiu (Ardea cinerea):  Este cel mai mare dintre toate speciile de starc de la noi si poate fi intalnit din vaile muntilor si pana in delta, oriunde gaseste vreun ochi de apa mai maricel. Imparatia lor este reprezentata de baltile statute unde isi pot gasi hrana din abundenta. Si in Europa este o prezenta frecventa dar destul de rara ca numar de exemplare, a zonelor cu apa. Corpul lor este ca un arc incordat unde sageata este pliscul lor lung si ascutit. Parca sunt stane de piatra atunci cand sunt in asteptarea prazii iar atunci cand aceasta este zarita sageata se destinde ca fulgerul, lasand putine sanse prazii. Hrana starcului cenusiu este alcatuita din pesti mici, broaste, serpi, soareci, rame. Starcul cenusiu este apropiat de dimensiunile unei berze si are aproximativ 95 cm lungime, deshiderea aripilor de 1,7 - 2 m si o greutate de 1,6 - 2 kg. Penajul este predominant de culoare cenusie, de unde ii vine si numele. Varfurile aripilor sunt de un cenusiu inchis, spre negru la fel ca si penele de pe varful capului. Gatul si pieptul sunt de un cenusiu deschis spre alb. Exemplarele mature au un mot negru format din prelungirea catorva pene din crestetul capului. Nu sunt mari maestri in construirea cuibului pe care il fac in copaci sau in stufaris. De obicei il fac din grengi si stuf. Cuibaresc in colonii mixte, cu alti starci, cu pelicani, cormorani. Femela de starc cenusiu depune 4-5 oua de culoare verzui, pe care le clocesc cu randul amibii parteneri timp de 28 de zile cat este perioada de incubatie. In colonie sunt pasari agresive si galagioase, probabil pentru ca isi apara cuibul si ouale. In rest sunt pasari sfioase, tacute, chiar greu de observat. Intr-o carte despre fauna Romaniei din 1938 a profesorului Simionescu, starcii de toate felurile sunt mentionati ca "fiind puzderie, un adevarat roi" in baltile de la Dunare. Deja aceasta remarca nu mai este valabila, atat pentru starci cat si pentru alte animale. Starcul cenusiu apare la noi in luna martie si pleaca in luna noiembrie spre nordul Africii. Sunt si exemplare care raman la noi tot timpul, mai ales in iernile blande. Este o pasare foarte atenta si prevazatoare de care este greu sa te apropii pentru observatii si fotografiere.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera S

Starcul de noapte (Nycticorax nycticorax) - enciclopedia universala

Starcul de noapte (Nycticorax nycticorax):  Este intalnit in zonele cu balti cu stufaris si salcii si il putem gasi intr-o densitatea mai mare in Delta Dunarii si in lunca Dunarii. Este o pasare sfioasa, foarte greu de observat si asta si datorita faptului ca ziua sta ascunsa, la umbra. Starcul de noapte este o pasare mult mai activa dimineata devreme si seara tarziua. Rar este vazut la pescuit in timpul zilei. Starcul de noapte are o forma a corpului un pic atipica pentru familia din care face parte. Corpul este robust si indesat iar gatul si picioarele sunt scurte comparativ cu celelalte specii din familia starcilor. Penajul este de culoare neagra pe cap si pe spate, aripile sunt de culoare cenusie iar pe piept si pe burta de culoare alba. Tinerii sunt pestriti de culoare bruna cu puncte albe. Ca semn distinctiv al speciei sunt ochii de culoare rosiatica. Lungimea corpului unui adult este de 65cm cu o anvergura a aripilor de 1m. Pot ajunge la o greutate de 800gr. De obicei stracul de noapte cuibareste in colonii mixte, alaturi de egrete mici, alte specii de starci, cormorani mici. Femela depune pana la 5 oua de culoare verde-albastrui. Ouale sunt clocite de ambii parinti iar perioada de incubatie este de 22 de zile. Perechile scot o singura serie de pui pe an. Starcul de noapte este la noi in tara un oaspete de vara care soseste primavara si pleaca in luna octombrie. In prezent populatia de starci de noapte este in declin iar specia este protejata prin lege.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera S

Starcul galben (Ardeola ralloides) - enciclopedia universala

Starcul galben (Ardeola ralloides):  Ca toti starcii si starcul galben (Ardeola ralloides) este un mare iubitor de ape si il intalnim des in zonele cu balti si mlastini si mai ales in Delta Dunarii. Este o pasare placuta la infatisare, cu nuante de cafeniu-galbui care i-au dat si numele. In zbor avem impresia ca este alb complet datorita coloraturii aproape albe a aripilor. Tot alb este si pe burta. Corpul are formatul specific starcilor doar ca este un pic mai indesat. Iarna penajul se mai inchide la culoare, spre un cafeniu inchis insa la noi nu poate fi vazut in aceste vesminte deoarece starcul galben este o pasare migratoare care pleaca din tara noastra in luna octombrie. Lungimea corpului la starcul galben poate ajunge la 50cm cu o anvergura a aripilor de 85cm. Greutatea corporala poate ajunge la 350gr. Hrana starcului galben este alcatuita in principal din pesti mici dar si din broaste, serpi de apa, insecte. Starcul galben depune o singura ponta formata din maxim 6 oua in lunile aprilie mai. Cuibaritul are loc in colonii mixte iar cuiburile sunt facute atat in stuf cat si in salciile de pe marginea apei. In momentul de fata starcul galben este o specie protejata prin lege.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera S

Starcul mic (Ixobrychus minutus) - enciclopedia universala

Starcul mic (Ixobrychus minutus):  Mai este denumit si starcul pitic. Este o pasare sfioasa si prudenta si foarte greu de observat si fotografiat, asta si datorita faptului ca traieste in balti cu mult stufaris si vegetatie bogata. Este prezent in zonele joase si cu apa ale Europei Centrale si de Sud. Este o prezenta rara in Sudul Angliei si al Peninsulei Scandinave. La noi starcul mic poate fi vazut in toate baltile cu multa vegetatie din zonele joase dar ca o prezenta relativ rara. Culoarea generala a penajului este ruginie, cu pieptul cu striatii albe. Pe varful capului,pe spate si pe aripi este de un brun inchis pana la negru. Masculii de obicei au coloratia mai inchisa,spre negru. Tot pe aripi preinta doua pete albe, foarte vizibile in zbor. Tinerii au o coloratie roscata cu striatiile albe de pe piept mai putin vizibile. Nu le place zborul foarte mult motiv pentru care in fata pericolului prefera sa se ascunda in stuf. Lungimea starcului mic este de aproximativ 30-35 cm, cu o anvergura a aripilor de 50 cm si o greutate de 140-150 g. Starcul mic traieste in perechi izolate. Cuibul il face in desisul stufului pentru a fi protejat de pradatori. Femela depune pana la 2-7 oua de culoare alba-albastruie intr-o singura serie pe an. Rar se intampla sa ramana exemplare de starc mic peste iarna la noi. De obicei la sfarsitul lunii septembrie pleaca spre zonele mai calde din Nordul Africii.

Enciclopedia universala: Definitii din categoria articole cu litera S

« 173 174 175

176

177 178 179 »
«

»
Bijuteria de lux Papillon Construct